ACCES_UPT

Despre

ACCES_UPT este un proiect dedicat îmbunătățirii accesului, participării și performanței academice în învățământul superior pentru 352 de elevi și studenți defavorizați, dintre care 33 de etnie romă. Printr-o serie de măsuri integrate, proiectul facilitează tranziția la universitate, reduce abandonul universitar și sprijină accesul la programele de licență.

Activitățile includ consiliere educațională, mentorat, programe remediale, subvenții pentru masă și cazare, dezvoltarea competențelor socio-emoționale și vocaționale, sprijin psihologic și accesibilizarea procesului educațional pentru studenții cu dizabilități.

Finanțat prin „Programul Educație și Ocupare” 2021-2027, proiectul se desfășoară între decembrie 2024 – iunie 2027, contribuind la un învățământ superior mai incluziv și accesibil.

Obiectiv general

Îmbunătățirea accesul, participarea și performanța academică a unui grup de 352 de elevi și studenți defavorizați, dintre care 33 sunt de etnie romă, în cadrul sistemului de învățământ superior din județul Timiș.

Pentru a atinge acest obiectiv, proiectul implementează o serie de măsuri de sprijin, structurate în trei direcții principale: sprijinirea tranziției la învățământul superior pentru 190 de elevi din clasele XI-XII, reducerea abandonului universitar și creșterea retenției pentru 162 de studenți, și facilitarea accesului la programele de licență.

Obiective specifice

Scroll to Top