ACCES_UPT

Activitățile lunii octombrie 2025 în proiectul ACCES_UPT

Luna octombrie a fost una plină de activități pentru elevii și studenții implicați în proiectul ACCES_UPT – Mecanisme de sprijin pentru acces echitabil la învățământ superior tehnic în Timișoara.

Pentru elevii din proiect, luna a început cu primele întâlniri de cunoaștere și organizare, urmate de ședințe de consiliere și activități remediale menite să îi ajute să recupereze eventualele decalaje de învățare.

Au avut loc ore remediale la matematică, biologie și limba română, utile pentru consolidarea cunoștințelor necesare examenului de Bacalaureat. În plus, elevii au participat la ședințe de consiliere de grup și sesiuni de informare despre consiliere, menite să îi sprijine în alegerea unui parcurs educațional potrivit.

Pentru studenții din proiect, luna octombrie a adus primele activități de informare asupra consilierii vocaționale, unde au aflat mai multe despre scopul și conținutul întâlnirilor. Aceste sesiuni marchează începutul unei perioade de dezvoltare personală și profesională, prin care studenții vor fi sprijiniți să își descopere potențialul și să își construiască drumul spre succes.

Tot în această perioadă, studenții au avut ocazia să participe și la Zilele Carierei, eveniment organizat în cadrul universității.

Scroll to Top